Suporterii-acționari de la Dinamo, dezamăgiți de investitorii spanioli: „Nu au bani!”. Misterul fotografiei cu Marcel Vela + De ce cred că s-au folosit de imaginea clubului

Suporterii-acționari de la Dinamo, dezamăgiți de investitorii spanioli: „Nu au bani!”. Misterul fotografiei cu Marcel Vela + De ce cred că s-au folosit de imaginea clubului
  • Publicat:

Suporterii lui Dinamo se declară mulțumiți de salvarea de la retrogradare, dar nu uită de problemele financiare ale clubului, care se anunță, în acest context, la fel de dificile și din sezonul viitor. Un reprezentant al proiectului Doar DInamo București a comentat despre situația în care se află Dinamo, dar și despre posibilii investitori spanioli care nu au mai dat niciun semn în ultimul timp, prin care să anunțe că vor achiziționa clubul.

Dinamoviștii cred că s-au folosit de imaginea echipei și de implicarea ministrului de interne, Marcel Vela, cu care s-au și fotografiat, pentru ca ulterior să obțină sume de bani pe care le-ar putea investi la Dinamo. Fanii susțin că ibericii nu au la dispoziție suma necesară tranzacționarii, astfel că tot demersul este unul pur mediatic, în speranța că vor reuși să obțină fonduri din surse externe.

Reprezentanții lui Pablo Cortacero, omul-cheie în toată afacerea, care dorește să preia clubul de la Ionuț Negoiță, s-au întâlnit la mijlocul lunii trecute cu Marcel Vela și au vizitat baza lui Dinamo în vederea realizării unui plan pentru o nouă arenă, mult așteptată de toți dinamoviștii.

dinamo investitori spanioli suporteri
Reprezentanții investitorului Pablo Cortacero, alături de Dan Cristian Popescu, Marcel Vela, Cornel Țălnar și Dorin Serdean | 17 iulie 2020

Suporterii lui Dinamo nu mai cred în venirea investitorilor spanioli

Andrei Gerea, membru DDB, om politic și fost ministru al economiei în guvernul Victor Ponta, a comentat toată această situația pe care o consideră una deloc serioasă, motiv pentru care se arată sceptic în privința unei viitoare tranzacționări.

„Din punctul meu de vedere, nu au banii necesari! Poza aceea le va folosi… Se vor duce în căutare de sume serioase cu poza și vor zice «Uite, avem intenția. Ne-am văzut acolo cu toții, am fost la stadion. Și la Rin. Ne-a plăcut».

Ei au spus acum câteva luni că vor veni cu 500.000 de euro într-0 săptămână. În termenul dat de ei nu au venit cu nici o sumă. Au venit 100.000 de euro, dar cu întârziere. După aceea au mai adus 200.000 de euro, tot cu foarte mare întârziere. Și așa mai departe. Eu sper să fie serioși. Când îi văd le voi spune că nu așa se face treabă. Trebuie să arată seriozitate. Este elementar!

Orice investitor care poate pune pe masă o sumă serioasă ar fi binevenit Toată lumea s-ar bucura. Toți cei din DDB au spus că ar vrea un investitor serios lângă echipă. Poate chiar să preia și pachetul majoritar”, a declarat Gerea la Pro X.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×